Articole în publicații de specialitate, massmedia.
Rezultate Cupa „1 Decembrie” la ȘAH, 26-28 noiembrie 2024
Întâlnire cu Ștefan Diaconescu, fost elev al școlii noastre, care ne-a vorbit despre ce presupune drumul de la studiul într-o facultate de arhitectură până la munca într-un birou propriu.
Sala festivă a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu a găzduit în 29.11.2024 un eveniment deosebit dedicat Zilei Naționale a României. Elevi din cadrul colegiului, alături de colegi de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Avrig și Tălmaciu, au oferit momente artistice emoționante, marcând această zi specială cu entuziasm și patriotism.
Întâlnire cu reprezentanți ai companiei de transport public local din Sibiu, Tursib S.A.
Activitate dedicată Zilei Internaționale Anticorupție la CNGL – 9 decembrie 2024 - organizată de Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.
Activități metodice ale profesorilor de limba engleză din municipiul Sibiu și zonă.
Proiectul „Toamna, culoare și armonie” face parte din seria de provocări adresate elevilor și cadrelor didactice din județul Sibiu de Casa Corpului Didactic.
Atelier de nutriție în cadrul proiectului „Inimi Sănătoase pentru Copii”.
Activități culturale - întâlniri literare în cadrul Cenaclului „Iustin Panța”. (elevi - reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor, filiala Sibiu)
Parteneriat CNGL-părinți
În data de 4 noiembrie 2024, la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu au avut loc ultimele activități din cadrul proiectului: „Noii Cineaști: Multimedia în Inovație și Marketing, Produs în Sibiu”.
Proiect info-documentar desfășurat de elevii clasei a V-a B, în Școala Altfel, octombrie 2024
Elevii clasei a V-a B descoperă alcătuirea și formarea Sistemul Solar prin intermediul filmului documentar (22 octombrie 2024
Proiect de conștientizare a riscurilor provocate de consumul drogurilor.
Echipele de lăzăriști se pregătesc de participare la Gala Laureaților. (25 și 26 octombrie, Biblioteca Județeană ASTRA)
Jocuri de societate, comunicare și coeziunea grupului.
Vizita elevilor din clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „I.L. Caragiale”, Sibiu
Ateliere de lucru- proiect „Lecturi în oglindă”, Școala Altfel, 21 octombrie 2024
Vizită la la Aeroportul Internațional Sibiu
Educația outdoor - Învățăm despre istoria locală, despre natură, despre floră și faună prin intermediul drumețiilor montane.
„Carte pentru CDI-CNGL” - Târg de Carte organizat în Săptămâna Școala Altfel de cadrele didactice și elevii de gimnaziu.
Proiect desfășurat de elevii claselor a IX-a la disciplina Limba și Literatura Română.
Proiect conceput în cadrul orelor de Consiliere și Orientare Personală, în colaborare cu parteneri externi.
Ateliere de lucru. Întâlniri cu parteneri externi
Elevii claselor a V-a descoperă resursele info-documentare din CDI-CNGL.
Incursiune în lumea științei, artei și culturii.
Activități în cadrul proiectului „Noii Cineaști: Multimedia în Inovație și Marketing, Produs în Sibiu”, propus elevilor sibieni de Asociația Produs în Sibiu și Primăria Sibiu.
Absolvenții promoției 1962 revin pentru o zi în băncile școlii.
Proiect De Diseminare A Programului Școala Pentru Democrație. Parteneriat Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Colegiul „Samuel Von Brukenthal”.
Întâlnire cu oameni de cultură: Vlad Pojoga și Vlad Drăgoi
Parteneriat: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” - Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu (2023-2024)
Activități de promovare a lecturii desfășurate de elevii de gimnaziu în cadrul parteneriatului educațional „Pușculița cu lecturi”. Parteneri: Liceul Tehnologic ,,J. Lebel”, Tălmaciu
Concurs desfășurat în cadrul „Campaniilor Educaționale pe teme legate de U.E.”
Repetiții și prezentări la etapa județeană
Lecția Națională „Prevenirea Bullying-ului în mediul școlar”, un eveniment organizat în cadrul proiectului Consolidarea sistemului național al programelor de educație parentală pentru dezvoltarea timpurie a copilului în Play Learning and Parenting Hubs și alte hub-uri educaționale
Premii obținute la concursurile naționale, 2024
Activități metodice ale bibliotecarilor școlari/responsabili CDI și ale profesorilor documentariști din județul Sibiu.
Întâlnire foști elevi. Promoția 1974.
Întâlnire cu absolvenți CNGL. Tematica : AI, IT.
Parteneriat CNGL - Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”
Parteneriat educațional CNGL - Școala Gimnazială, Nr.28 „Dan Barbilian” Constanța. Domeniul Ecologie și protecția mediului.
Pregătire pentru etapa județeană a Festivalului concurs național de cultură și civilizație „CDIdei în cărți”, ediția a IX-a, 2024
Activități în cadrul proiectului – „Uniți împotriva agresiunii! ”, desfășurate în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu.
Activități desfășurate în cadrul Proiectului „Eu și copilul meu” în perioada februarie-aprilie 2024.
Activități de documentare și de socializare desfășurate în Săptămâna „Școala altfel”.
Parteneriat - Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” Săliște Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS)
Educația pentru mediu. Drumeții montane
Activități de cercetare-documentare, proiecte, articole
Program de formare pentru profesia didactică în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu
Lăzăriști – elevi și profesori premiați pentru performanțe școlare. Instantanee
Întâlnire cu reprezentantul ISJ, prof. inspector Ioana Negrea, cadre didactice, elevi și părinți - Catedra de Limba și Literatura Română
„Ce este importanat pentru mine” - activități de identificare și alegere a traseului școlar/gestionarea timpului adresate elevilor de clasa a VIII-a.
Program de prevenire a bullying-ului în mediul școlar derulat de reprezentanții Consiliului Școlar al Elevilor din CNGL în parteneriat cu CJRAE Sibiu.
Facultatea de Medicină „VICTOR PAPILIAN” – Organizația Studenților Mediciniști
Ateliere de lucru - obiectul poetic, prăvălia cu poezie, găsește poemul...
Ateliere de lucru - Harta Mentală. Elevi clasa a IX-a I
Ateliere de lucru în cadrul parteneriatului „Școala mea colorată” CNGL - Școala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” Constanța
Educația pentru sănătate - Sesiune educaţională pe teme de sănătate şi igienă personală.
Activități didactice/discipline
Elevii claselor a IX-a E și a IX-a I au marcat Ziua Internațională a Poeziei (21 martie) printr-un proiect inedit intitulat @farmacia_de_poezie.
Proiect de educație antreprenorială susținut de Iustina Popa, fostă elevă a Colegiului nostru și antreprenor design interior (Style Your Life).
Elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” serbează Ziua Națională a Lecturii (15 februarie) prin ateliere de lucru cu tematica: Ilustrația de carte. Banda desenată
Activități de cercetare/documentare în CDI
Academia Baltică de Aviație, București
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii
UBB Cluj Napoca. Facultatea de Biologie și Geologie
Premii obținute de revista Laboratorul de idei
Întâlniri cu scriitori și lansare de carte: : „Umbre fade”- autor Cristian Băilă, și „O cameră fără prize”, autor prof. Savu Popa, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu.
Elevii din clasele a XI-a F și a XI-a I au explorat legendele românești în căutarea semnificației sărbătorii iubirii la români împreună cu doamna Veronica Arizancu, actriță la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu.
Proiectul #1000 de Portrete. Ca și în anii precedenți, avem întrebări, curiozități legate de un proiect care prezintă lumea într-un mod diferit.
Activități online în cadrul proiectului e Twinning Joung in Europe
Presentation session Evaluation of the meeting Certificates - Friday, 26.04.2024
Workshops - Thursday, 25.04.2024
Workshops - Wednesday, 24.04.2024
Workshops - Tuesday, 23.04.2024
Workshops - Monday, 22.04.2024
Festivitatea de premiere a elevilor și a profesorilor care au participat la activitățile din cadrul proiectului internațional: „Interactive Mathematical Maps for Gifted Pupils”.
Întâlnire între elevi și cadre didactice din CNGL Sibiu - și Colegiul Serres din Grecia.
Întâlniri online cu partenerii din Suedia și Italia în cadrul proiectului eTwinning ”Young in Europe”.
Ateliere de lucru, întâlniri online, mobilitate Finlanda.
Pregătire mobilitate Spania. Întâlnire cadre didactice, elevi clasele (VB, VI A, VII A), părinți.
Graficul activităților; Depunerea dosarelor de candidatură: cadre didactice și elevi; Criterii de evaluare
Pregătire mobilitate Barcelona, Spania la Institut Quatre Cantons, perioada 22-25 octombrie 2023
Etape: locală, municipală, județeană. Rezultate obținute de elevii de gimnaziu și de liceu.
Proiect inițiat de Casa Corpului Didactic Sibiu, decembrie 2023
Incursiune în lumea științei și cercetării!
Elevi și cadre didactice din Colegiul nostru au participat în data de 29 septembrie 2023 la un eveniment inedit organizat la Cercul Militar din Sibiu de reprezentanții Cenaclului „Radu Theodoru”. Este vorba despre lansarea cărții „Umbre fade”, o carte scrisă de Cristian Băilă, elev în clasa a VIII-a A
Prezentări elevi
Proiect cultural dedicat patronului spiritual al școlii noastre.
Tematică și premii pentru grupa de vârstă 12-15 ani
Parteneriat CNGL - Biblioteca Județeană Astra. Tematica: Diplomați români la Societatea Națiunilor, Cultură și civilizație - Stilul Rococo în Transilvania
Parteneriat CNGL și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Liceul de Artă Sibiu
Parteneriat CNGL și Biblioteca Universității „Lucian Blaga” (bibliotecar Liliana Oprescu); Asociația Bibliotecarilor din România, Filiala Sibiu (bibliotecar Amalia Pop-Munteanu); Asociația Română de Susținere a Centrelor de Documentare și Informare (ARS CDI) reprezentată de prof. Gheorghe Pupeză;
Parteneriat (CNGL-CJRAE) Realizat în Cadrul Programului „Împreună Prindem Curaj”, Inițiat și Finațat De Ministerul Educației
Workshop de cunoaștere personală și identificare a viitoarei cariere
„Eu și copilul meu” este un proiect de formare de abilități educative, adresat părinților
Prezentare oferte educaționale - UNIVERSITATEA ,,LUCIAN BLAGA”, SIBIU
Activități de premiere a elevilor în cadrul Catedrei de Limba și Literatura Română
Vizite ale elevilor din județul Sibiu în cadrul Proiectului „Orientare și consiliere școlară”.
Oferte educaționale - AMERICAN HOTEL ACADEMY
Proiecte, alegeri, ședințe desfășurate în perioada septembrie-decembrie
Concurs pentru constituirea Consiliului Școlar al Elevilor Junior
Workshop - „Valorile, factori de personalitate care ne influențează alegerile socioprofesionale.”
Activitate de comunicare și informare - Management educaţional
Prezentarea Ghidurilor Maxwell „Eu Aleg” / „Construiește-ți viitorul”.
Mobilitate Erasmus+ - Institut Quatre Cantons, Barcelona (22 - 25 octombrie 2023).
Transnational Meeting at Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu (6-10 november 2023)
Built with Bits. Designing virtual spaces for the future, un program de mentorat realizat în cadrul parteneriatului CNGL - ULBS.
Proiectul Erasmus+ KA1- mobilitate, martie 2023
Mobilitate - elevi și cadre didactice de la Catholic School in Chojnice, Polonia
Activități de orientare profesională. Parteneriat CNGL - Lycee Albert de Mun din Paris.
Activități educative și de dezvoltare profesională în cadrul Proiectului de Acreditare Erasmus+
Activități didactice și lecții demonstrative în cadrul parteneriatului CNGL – INSTITUT ARRAONA, Spania.
Din activitățile individuale desfășurate în CDI
Întâlnirea elevilor CNGL cu Rareș Helici, în cadrul Proiectului #1000 de Portrete, ediția a V-a...
Mobilitate Turcia, NEVȘEHIR – educația prin intermediul filmelor artistice, de animație...
Schimb de experiență și exemple de bune practici în cadrul parteneriatului - CNGL - Liceul IV, Serres, Grecia
Mobilitate Erasmus+ - schimb de experiență a elevilor și cadrelor didactice din România și Polonia ( domeniul teatru și audio-vizual)
Mobilitate Erasmus+ - Vizite ale elevilor și profesorilor în Franța și Polonia
Matematica interactivă - proiect în parteneriat cu Universitatea din Passau
Premii obținute la concursuri naționale
Premii obținute la concursuri regionale
Educația pentru sănătate - activități în parteneriat cu reprezentanți ai Facultății de Medicină „Victor Papilian”
Prezentare oferte educaționale - Serviciul de Informații Externe, AMERICAN HOTEL ACADEMY
Activități metodice organizate în parteneriat cu ISJ Sibiu.
Echipa de redacție a revistei elevilor de gimnaziu. Numere editate în anul școlar 2022-2023.
„Școala de bani” - proiect de educație financiară, în parteneriat cu Banca Comercială Română.
Activități în cadrul Programului „Educație financiară în școli” (gimnaziu și liceu).
Parteneriat: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Asociațiunea ASTRA Sibiu, ISJ Sibiu, Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Filiala Sibiu, Departamentul de Matematică şi Informatică Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
Parteneriat academic încheiat între Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu şi Universitatea “Bauhaus“, Weimar
Activități desfășurate de finaliștii Concursului Național de „Reviste școlare și jurnalistică” la tabăra organizată la Muncel, Iași (iunie 2022)
Program de formare pentru profesia didactică, în parteneriat cu Universitatea „Lucian ” Sibiu.
Parteneriat încheiat între: CNGL și Complexul Național Muzeal ASTRA
Parteneriat încheiat între: Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” Mediaș și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu
Parteneriat încheiat între CNGL, Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu, ISJ Sibiu, Muzeul ASTRA Sibiu
Parteneriat încheiat între: Parteneriat: CNGL - Centrul de Documentare și Informare, Catedra de Științe Socio-umane și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu
Parteneriat încheiat între: CNGL - Centrul de Documentare și Informare, Catedra de Limba și Literatura Română, Catedra de Arte, Catedra de Religie și Universitatea București, Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, Asociația Artrad „Valea Frumoasei”, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș
Participare la Olimpiada de bandă desenată, ediția a IV-a, 2023
Educația nonformală
Ecologie și protecția mediului. Utilizarea de energie din surse regenerabile.
Campania „Nu sunteți singuri. Împreună oprim violența din școli”
Lecție demonstrativă realizată de elevii clasei a IX-a F, în cadrul Proiectului Erasmus + - Theatre E+.
Ateliere de creație plastică organizate în cadrul parteneriatului CNGL - Școala Gimnazială Nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța.
Dezbatere pe tema incitantă a valorilor și a importanței acestora în societatea contemporană.
Tematică și premii pentru grupa de vârstă 12-15 ani
Concurs SPEAK OUT - Monologuri şi povestiri scurte în limba engleză. Clasament.
Proiectul Săptămâna Verde
Proiectul Săptămâna Verde
Proiectul Săptămâna Verde - Împăduririle în zona montană
Competiția Națională de ȘAH - etape, clasament
Prezentarea Taberei de vară - Junior Summer MedSchool, ediția 2023
Elevi premiați la concursurile și olimpiadele școlare - limba română și matematică
Activități de orientare și consiliere școlară pentru clasele a VIII-a.
Vizite ale elevilor sibieni în cadrul Proiectului „Orientare și consiliere școlară”. (Școala Gimnazială Cristian)
Foștii elevi și profesorii lor revin - pentru o zi - în băncile școlii (promoția 1962, 19970, 1973).
Management educaţional
Ședințe de consiliere de grup pe teme ce privesc consilierea și orientarea în carieră
Activități de orientare profesională în parteneriat cu Centrul de Servicii Integrate pentru Studenti-SmartHub
Orientare și consiliere școlară pentru realizarea studiilor în Franța și în filierele universitare francofone din România.
Întâlnire cu actorul Cătălin Neghină de la Teatrul Radu Stanca Sibiu – recital de poezie
Marcăm Ziua Națională a Lecturii prin vizite la universitatea sibiană, prin jocuri interactive, prezentare de carte și dezbateri.
Marcăm Ziua Internațională a Poeziei prin ateliere de creație, expoziții, articole site/revista școlară.
Piesă de teatru pusă în scenă de elevii clasei a VII-a B.
Elevii și profesorii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” au omagiat, alături de reprezentanți ai Asociațiunii ASTRA, una dintre personalitățile românești de la începutul secolului XX, fost elev al școlii noastre – Onisifor Ghibu.
Cu și despre creativitate. Scriitori consacrați și scriitori în devenire - Lazăr Zăhan, Mihai Lorinczi și Daria Săvoiu -
Vorbim despre lectură și cărțile preferate, despre realitate și ficțiune cu Radu Vancu.
Incursiune în lumea științei și cercetării!
Lăzăriștii la a XXI-a ediție a Colocviului Național - Zilele Poeziei „Iustin Panța”. Activități. Impresii.
Marea Unire - cercetători științifici, profesori și elevi din școli sibiene au readus la lumină evenimentele istorice petrecute în urmă cu 100 de ani.
Elevii CNGL pătrund în lumea minunată a poveștilor sub bagheta magicianului - Adina Popescu
Activități în cadrul AIC (atelierelor de inovare și creativitate) 2022 cu clase de gimnaziu și liceu din CNGL
Proiect Erasmus+ - Mobilitate în Polonia (Cristian Băilă, clasa a VII-a B)
Proiect Erasmus+ - mobilitate în Polonia (Sara Frățilă, clasa a VII-a B)
Parteneriat CNGL Sibiu - Școala Gimnazială „I. Montaș ” Mediaș
Mobilitate în Cappadocia-Turcia.
Proiect „European Day of Languages” - activități și premii obținute
Proiect eTwinning
Proiect eTwinning
Ateliere de comunicare și educație - parteneriat România-Slovenia
Proiect Erasmus+ (România, Italia, Portugalia, Grecia, Spania, Turcia)
Proiect în parteneriat cu Asociația pentru Performanță în Fizică și ISJ Sibiu
Parteneriat CNGL - Şcoala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța
Parteneriat CNGL - ANPRO
Parteneriat CNGL - Asociația Profesorilor de Limba și Literatura Română „Ioana Em. Petrescu” (ANPRO)
Parteneriat CNGL - Asociaţia de prietenie Ille et Vilaine Sibiu
Parteneriat CNGL - Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț
Parteneriat CNGL - Şcoala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian“ din Constanța
Parteneriat educațional - CNGL - Școla Gimnazială din Roșia (județul Sibiu).
„În vizită la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu” - Concursul Interdisciplinar Mate-Bio-Fizică
Concurs de proiecte Tânărul Ambasador Lions al Secolului 21 - Prezentare proiecte etapa regională
Elevii clasei a VIII- a din Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” au marcat Ziua Internațională a Poeziei, 21 martie, prin particiarea la ateliere de lucru.
Elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” serbează Ziua Națională a Lecturii (15 februarie).
Educația non-formală - educația prin intemediul audio vizualului
Concursul de oratorie - Public Speaking, ediţia 2021/2022 - tematică și clasament.
Educația pentru sănătate - activități /concursuri în cadrul programului de educație pentru sănătate și prim ajutor „Sanitarii pricepuți”.
Activități tematice de cercetare documentară și realizare de proiecte/articole.
Educația pentru mediu - Activități practice realizate în cadrul „Cercului de Biologie”
Campanie de donații -„Dăruiește o Carte. Crește o Bibliotecă” în cadrul parteneriatului încheiat de CNGL – cu Școala Gimnazială Roșia în anul școlar 2021-2022
Concursul „Cupa Primăverii” la Șah - organizare, competiție, clasament gimnaziu.
Cupa „1 DECEMBRIE” la ȘAH, ediția a XVIII-a - clasament.
Faza județeană a Competiției Naționale de ȘAH - sistem de joc, participanți, clasament.
Din activitățile individuale desfășurate în CDI
Proiecte educaționale. Introducere în cercetarea documentară
Sărbătorim încheierea ciclului liceal și finalizarea ultimei teme la Limba franceză – realizarea atestatului lingvistic.
Activități de cercetare documentară. Ateliere de creație literară și plastică
Proiecte de promovare a lecturii în cadrul parteneriatului „Cartea mea pentru tine”
Concurs de reviste școlare, Concurs de creație pentru elevi și Simpozion adresat cadrelor didactice - organizat de Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” Focșani, Județul Vrancea. Premii și articole publicate
Curs de limba germană, curs orientativ și granturi motivaționale de studiu în Germania
Campanie de prevenire a bullying-ului în mediul online organizată de CNGL în parteneriat cu CJRAE și Logiscool Sibiu
Primăria Sibiu premiază elevii lăzăriști pentru rezultatele obținute la concursurile naționale
Elevi de gimnaziu din Colegiul Național Gheorghe Lazăr serbează un an de muncă încununat cu rezultate frumoase
Premierea elevilor pentru rezultatele obținute în anul școlar 2021-2022 la concursurile și olimpiadele naționale.
Prezentare de oferte educaționale pentru elevii din anii terminali
Întâlnire organizată de Inspectoratul Școlar Sibiu – inspector prof. Ioana Negrea - între elevi olimpici, părinți și cadre didactice pentru pregătirea participării la olimpiade și concursuri
Întâlnire cu reprezentanți ai Societății Studenților Mediciniști Hipocrates din Sibiu în cadrul Campaniei „Împreună pentru sănătate”.
Acțiune de educație civică. Transmitem mesajul nostru de pace în întreaga lume prin intermediul dansului
Educația pentru sănătate. Activități din cadrul Proiectului Educațional Always
Premii obținute de revistele Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu la Concursul Național de Reviste Școlare „Tinere condeie”, iunie 2022
Concurs de jurnalism, concurs de reviste școlare și Simpozion pentru elevi/profesori organizat de Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia, județul Constanța
Întâlnire cu reprezentanți ai Societății Studenților Mediciniști Hipocrates din Sibiu în cadrul Campaniei „Mental Health”.
Întâlniri de informare în cadrul campaniei „Eu am reușit. Și tu POȚI!” desfăşurată în școlile sibiene de reprezentanți ai Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu
Absolvenții CNGL a își iau rămas bun de la anii de liceu. Sărbătorim finalul unei etape din viața elevilor noștri
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” celebrează Ziua Culturii Naționale, aducând în atenția tuturor personalități marcante ale țării noastre.
Elevi și profesori lăzăriști la Târgul de Carte „Gaudeamus”. Întâlniri cu scriitori contemporani
Tabără de creație organizată de Asociația „Universul Prieteniei” Iași, în parteneriat cu Asociația „Liga culturală” Sibiu, Editura „Detectiv literar” București, „Grădinița lui Mickey” Sibiu și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.
Lansare de carte organizată de Cenaclul „Radu Theodoru” Sibiu, Cercul Militar Sibiu, revista „Rapsodia”, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sibiu, și Editura CronoLogia Sibiu
Lucrări prezentate la Concursul Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”
Elevi și cadre didactice din CNGL serbează Ziua Limbilor Europene prin activități interactive/non-formale
Activități în cadrul proiectului Proiect eTwinning - „Climate our future”.
Activități desfășurate de elevii CNGL în cadrul programului Erasmus+ Theatralization as an innovative pedagogical method counteracting e-addiction and exclusion of students
Articole publicate/ premii obținute la Concursul Internațional „Jurnal de toamnă” organizat de Asociația Cultural - Științifică „Pleiadis”, Iași
Activități și premii obținute de elevi în cadrul proiectului „Școala mea colorată”, inițiat de Şcoala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța, ediția a VI-a
Ateliere de lucru și echipe înscrise la Festivalul-concurs CDIdei în cărți, ediția a VI-a
Participare la Concursul „Citește cu mine!”, parte integrantă a proiectului educațional „Lucian Blaga – valori europene”
Concursul Interdisciplinar Mate-Bio-Fizică „Aurel Vlaicu” organizat online, în colaborare, de către Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Asociațiunea ASTRA
Educație antreprenorială - Participarea la Early Innovators. Business Plan Competition - program inițiat de Steinbeis Danube Center, finanțat de Fundația Baden-Wuerttemberg
Participare la Concursul „ Ordinul Povestitorilor”, inițiat de Editura Arthur, noiembrie 2020
Prezentarea lucrărilor pentru obținerea Atestatului de competență lingvisticâ - Limba franceza intensiv
Premii obținute de elevii CNGL la etapa națională a Festivalului- concurs CDIdei în cărți, 16 iunie 2021.
Premii obținute de elevii CNGL la etapa județeană a Festivalului- concurs CDIdei în cărți, 10 iunie 2021
Activități organizate cu ocazia zilei de 15 ianuarie
Festivitate de absolvire, promoția 2021
Participare la Concursul Național de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”, organizat de Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași
Proiect educațional Erasmus+ Despre învățarea în muzee, desfășurat pe parcursul anilor școlari 2018-2019 și 2019-2020.
Proiect internațional Erasmus+
Off-Book - învățare informală în cadrul proiectului educațional „Lucian Blaga – valori actuale”.
activități didactice interdisciplinare, ateliere de lucru desfășurate în cadrul Taberei de Matematică și Științe „Aurel Vlaicu”
Întâlnire cu directori și consultanți pedagogici din școlile DSD (România și Germania).
Activități în cadrul parteneriatului „Școala mea colorată”, inițiat de Şcoala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța
Proiect educațional interdisciplinar în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA și Asociația Astronomică PLUTO, Cluj Napoca.
Educația non-formală. Activități în parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu și Liceul de Artă Sibiu.
Concursul interdisciplinar „Aurel Vlaicu”, ediția a VII-a - tematică, participanți, premii.
Educația non-formală. Activități desfășurate în cadrul evenimentului Astra Film Junior, ediția a XI-a.
Proiect umanitar de strângere de fonduri – Bazarul caritabil: „Să o aducem pe Larisa înapoi la școală! ”
Concursul județean de creație în limba engleză Customs and traditions. Probe și premii obținute de elevi.
Activități desfășurate în cadrul taberei școlare de la Râul Sadului.
Concursul Național de Discurs Public în Limba Engleză. Premii și mențiuni
Pregătiri pentru concursul de creativitate „Speak Out” – Monologuri şi povestiri scurte în limba engleză
Competițiile de ȘAH desfășurate în cadrul „Olimpiadei Gimnaziilor" și al „Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar", ediția 2019-2020
Festivalul lecturii - promovarea autorilor români
Întâlniri cu foști elevi
Activități de pregătire a elevilor pentru concursuri/admitere la facultate
Activități de orientare și consiliere profesională
Activități organizate de Consiliul Școlar al Elevilor din CNGL Sibiu
Campanie de prevenire a bullying-ului în mediul școlar
Consiliere și dezvoltare personală - contactul cu reprezentanți ai Serviciului de Telecomunicații Speciale și informarea în legătură cu aplicația „APEL 112".
Schimb de idei și de experiență, centrat pe descoperirea unor metode și strategii care să conducă la dezvoltarea competenței de lectură
Lansare de carte și întâlnire cu oameni de cultură.
Activități non-formale - participare la ateliere și expoziții cu cele mai noi experimente și cercetări realizate de mediul academic.
Manifestare cultural-artistică dedicată împlinirii a 170 de ani de la nașterea celui care a fost considerat „poetul nepereche”.
Expoziție/ dezbatere - „Umorul à la Belle Époque în corespondența lui Horia Petra-Petrescu”.
Proiect Erasmus+ 2018-2020. Mobilitate în Polonia
Proiect Erasmus+ 2018-2020. Mobilitate în Lituania
Ateliere de lucru, prezentări, piese de teatru pregătite de elevi și profesori din Spania, Portugalia, Croația, Polonia, Turcia și C.N.G.L. în cadrul proiectului Erasmus +- life of a digi.
Întâlniri cu partenerii externi în cadrul programului Erasmus+ - STEM Education.
Mobilitate în Austria - Proiectul european Erasmus+ - „Enhancing student and teacher success through STEM education”.
Tabără școlară organizată în cadrul Proiectului interdisciplinar „Aurel Vlaicu”.
Proiect de promovare a Centenarului Marii Uniri de la 1918, organizat de Biblioteca Universității „Lucian Blaga” Sibiu cu sprijinul Consiliului Judetean Sibiu
Parteneriat cu Institutului Francez din Cluj Napoca, pentru examenele internaționale DELF/DALF
Proiect de ecologie și protecția mediului - „Școala mea colorată” - inițiat de Şcoala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța.
„România, citește!” activități în cadrul simpozionului „Cetățenia Europeană și Cetățenia Națională”
Ateliere de promovare a tehnologiei computerelor și programare, în cadrul evenimentelor mondiale Code Week și Hour of Code.
Parteneriat în colaborare cu unități școlare din județele Alba, Călărași, Bihor și Dolj, sub egida Asociației Bibliotecarilor din România
Concursul Interdisciplinar Mate-Bio-Fizică
Educația prin intermediul filmului documentar
1 Decembrie 1918 - cunoaștem trecutul prin intermediul personalităților care au contribuit la realizarea unirii.
Concurs de oratorie în limba engleză
Concurs de creativitate în limba engleză
Învățăm despre Preistorie (epoca Pietrei și Epoca Metalelor), facem primii pași în cercetarea documentară prin intermediul proiectelor.
Întîlniri de informare despre importanța și utilitatea examenului DSD, examene și festivitate de premiere
Proiecte didactice, activități info-documentare în CDI
Întâlniri între elevi și reprezentanți ai instituțiilor europene.
Implementarea Programului ROSE la nivelul unităților școlare
Concurs de dezbateri în parteneriat cu: Direcţia Generală Anticorupţie, elevi și cadre didactice din Colegiul Național “Octavian Goga” și Colegiul Economic “George Barițiu”.
Activități de Orientare și consiliere profesională
Program de educație financiară în școli
Program de educație financiară în școli
„Activități metodice organizate de ISJ Sibiu”
„Activități metodice în cadrul Asociației Bibliotecarilor din România”
Activități culturale/întâlniri cu autori în cadrul Programului național „România citește”
Noaptea cercetătorilor, ediția 2018
Întâlnire culturală cu tema - poezie, frumusețea cuvântului scris și scriitori români (Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Magda Isanos, Grigore Vieru.
Sesiune de întrebări/dezbatere cu tema „Lectura", în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, București (cercetător științific -Luigi Bambulea)
„Laboratorul de idei”, Nr. 16-17
Ateliere de lucru și expoziție organizate în colaborare cu ULBS
„Sibiul cercetătorilor: știință, tehnologie și cultură”
Din activitățile individuale desfășurate în CDI (2017-2018)
Vizită prof. Maija Brusbarde de la Lithuanian Secondary School, Litvania, Letonia
Consiliere gratuită pentru studiul în străinătate.
Premierea elevilor (rezultate deosebite obținute la concursuri și olimpiade)
Întâlniri cu scriitori
Participare la experimente, expoziții, concursuri, spectacole cu roboți, science, activități destinate tuturor celor interesați și pasionați de știință.
Lansare de carte, participare la concursuri de reviste școlare și jurnalism, premii
Promovare concursuri și reviste școlare
Doamna Doina Jalea, jurnalist și profesor universitar, dezvăluie elevilor CNGL pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a ajunge un bun jurnalist.
Prezentare de oferte educaționale - universități din țară și străinătate
Proiecte de dezvoltare personală în parteneriat cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu
Activități desfășurate de Consiliul Școlar al Elevilor
Democraţie si responsabilitate – implicarea profesorilor, elevilor, părinţilor şi comunităţii locale în procesul decizional al școlii
Campanie antidrog în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog
Tematică, parteneri și clasament
Tematică, probe și clasament
„Olimpiada Gimnaziilor" și „Olimpiada Națională a Sportului Școlar" - ediția 2017-2018: participanți, compețiții și clasament.
Învățăm despre un moment important din istoria orașului și a țării – Revoluția din 1989 - cu ajutorul reprezentanților Asociației Sibiu Decembrie 89
Competiție de proiecte
Campanie de promovare a drepturilor copiilor
Activițăți metodice dedicate cadrelor didactice
On 26 September 2017, the students in grade 8B celebrated the European Day of Languages
Proiect Erasmus+ în parteneriat cu unități școlare din Bulgaria, Finlanda, Austria, Portugalia și Slovacia
Activități desfășurate de elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu în Săptămâna Educației Globale, 13-26 noiembrie 2017
Proiect eTwinning în parteneriat cu unități școlare din Lituania, Ucraina, Bulgaria, Turcia și Georgia
Proiect eTwinning în parteneriat cu unități școlare din Croația și Grecia
Community development and civic attitude „No poverty”
Tabără școlară realizată în cadrul Proiectului interdisciplinar „Aurel Vlaicu”, ediția 2017
Prevenţia şi combaterea violenţei în mediul şcoalar - Proiect implementat în școlile sibiene de CJRAE Cluj
Competiție, parteneri și premii obținute la Cupa Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” la schi alpin și snowboard, ediția XXIV
Parteneriat de colaborare încheiat cu Biblioteca Universității „Lucian Blaga”, Facultatea de Litere și Arte cu școli generale și licee din județul Sibiu.
Activități în cadrul Programul „Fizica altfel” (platformă pentru învățarea fizicii prin investigație, propus de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (C.E.A.E.) București
Participanți, proiecte și premii obținute la Festivalul-concurs CDIdei în cărți, ediția 2017-2018
Activități desfășurate în cadrul proiectului Pronatura (proiect pluridisciplinar, ecologic, turistic și sportiv, dedicat copiilor și tinerilor între 10 si 18 ani)
Parteneriat CNGL - Agenția Națională Antidrog
Concursul Interdisciplinar Mate-Bio-Fizică, ediția a V-a
Parteneriat CNGL - ASTRA Film. Educația nonformală
Modulul B2. Proiecte de dezvoltare personală – Fii voluntar –. Parteneriat „Suflet de copil, suflet de bunic”
Modul E1. Proiecte pentru socializare și relaționare pozitivă – „Provocări de fapte bune”, „Identități pozitive”
Modulul D6. Atelierele Handmade - “School Deco”
Modulul C5. Dezvoltare comunitară și atitudine civică „Vânătorii de fapte bune”
Modulul C2. Dezvoltare comunitară și atitudine civică „Un Viitor verde pentru un loc gri !”
Program Educațional Internațional - Deschiderea oficială a programului
„School museums speak louder than words”
„Our Peace Song” la final de activitate
Întâlnire cu directori din unități școlare din Germania pentru pregătirea Proiectului Erasmus Plus.
Parteneriat educațional adresat tinerilor între 12 şi 18 ani, iubitori de limba franceză
Proiect interdisciplinar care urmărește dezvoltarea competenţelor cheie ale elevilor în domeniile matematică şi ştiinţe, în parteneriat cu Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita și Școala Gimnazială Ocna Sibiului.
Ediția a XXVIII-a, Cisnădioara
Activități metodice inițiate de Casa Corpului Didactic Sibiu
Proiect extrașcolar în parteneriat cu Casa Corpului Didactic și Colegiul Tehnic Energetic Sibiu
Educaţia STEAM - proiect educațional (prin programul de finanțare - Fondul Științescu)
Educația pentru mediu - proiect propus elevilor din școlile sibiene de reprezanți ai Ocolului Silvic „Dealul Sibiului”
Activități de promovare a lecturii în parteneriat cu Biblioteca Universității „Lucian Blaga”, cu școli generale și licee din județul Sibiu
Proiect educațional în parteneriat cu Asociaţia de prietenie Ille et Vilaine Sibiu și Ambasada Franței în România
Schema de Granturi pentru licee – întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor școlare din județul Sibiu
Parteneriat educațional inițiat de Şcoala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța
Proiect extraşcolar inițiat de Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Marghita, jud. Bihor
Concursul Interdisciplinar Mate-Bio-Fizică „Aurel Vlaicu”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Asociațiunea ASTRA
Concurs organizat de Oxford University Press
Concurs de oratorie, ediția 2017
Monologuri şi povestiri scurte în limba engleză
Olimpiada școlară - o îmbinare eficientă a hobby-ului personal cu activitatea didactică
Studenții Facultății „Lucian Blaga” din Sibiu - primii pași în proiectarea și desfășurarea activităților didactice
Proiect de lectură și scriere creativă
Dezvoltarea abilităţilor de lectură, a competențelor infodocumentare și a competențelor TIC prin intermediul proiectelor școlare
Excursia tematică - prima opțiune pentru activitățile extrașcolare, non-formale
Dezvoltare personală. Care sunt lucrurile care ne influențează viața?
Dezvoltare personală. Campanie despre oameni cu și fără HIV
Activități desfășurate în cadrul Cercului de robotică
Activități de promovare a lecturii
Ce putem face într-o zi ploioasă de toamnă la ora de dirigenție?
Filmul documentar. Educația non-formală
Pregătirea grupelor de elevi care au optat pentru implicarea ca voluntari în organizarea olimpiadelor și concursurilor organizate de Colegiul Naţional „Georghe Lazăr”, Sibiu
Orientare și consiliere profesională - Edmundo a World of Education
Prezentare oferte educaționale
Promoția 1950
Diseminare proiecte internaționale
Serbăm desfășurarea cu succes a Examenul de obținere a cerificatului DSD II (B2-C1)
Consiliul Școlar al Elevilor - activități și proiecte
Implicarea elevilor în realizarea Regulamentului școlar
Activități de dezvoltare personală în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog
Activități de dezvoltare personală în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție
Activități desfășurate în cadrul proiectului educațional „Împreună pentru pace”
Activități culturale și de diseminare a proiectelor CNGL
Elevii CNGL pe scena Teatrului GONG Sibiu
Acțiune de conștientizare a modificărilor climatice provocate de oameni, inițiată în anul 2007 de reprezentanții World Wide Fund for Nature (WWF).
„Noaptea Cercetătorilor” reprezintă o incursiune prin lumea cunoașterii și a științei, oferită anual sibienilor de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Fanbook este un proiect de lectură, dezbatere și comunicare, desfășurat în mai multe orașe din România
Lansare de carte Lazăr Zăhan - „Stigătul umbrei”
Sesiune de comunicări cu tema Lucian Blaga și poezia folclorică
Concurs organizat de Biblioteca Județeană ASTRA, Asociațiunea ASTRA, Direcția Județeană pentru Cultură și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.
„Laboratorul de idei. Revista elevilor de gimnaziu”, nr. 8-9, echipa de redacție
„Laboratorul de idei. Revista elevilor de gimnaziu”, nr. 6-7, echipa de redacție
Festivalul Internațional – Concurs „ANELISSE” (film, fotografie, reviste școlare) - premii Laborator, nr. 6-7
Importanța roboților în viața omului - prezentare a companiei KUKA HQ Germania
Proiect în parteneriat cu Ambasada României din Dublin, care se implică în susținerea românismului pentru elevii din diaspora (numeroasă) din Dublin
Proiect eTwinning
Proiect eTwinning
Proiect de cooperare trans-europeană cu parteneri din Germania, Ungaria, România și Georgia
Parteneriat/schimb de experiență cu L'université de Rouen din Franța
Proiect Erasmus+
Proiect internațional Erasmus+
Proiect educațional de colaborare cu alte instituții școlare din Sibiu, în cadrul STRATEGIEI NAȚIONALE DE ACȚIUNE COMUNITARĂ
Cursuri, experimente și ateliere practice de fizică
Dezvoltarea de proiecte în colaborare cu comunitatea locală
Sesiune de comunicări organizată în cadrul Concursului Gheorghe Lazăr Junior
Parteneriat CNGL - Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Marghita, jud. Bihor
Concurs Interdisciplinar Mate-Bio-Fizică
Concurs de oratorie - „Integritatea nu are nevoie de reguli"
Concurs de creativitate - Monologuri şi povestiri scurte în limba engleză
Mircea Eliade – Nuvela fantastică
Competiția de ȘAH- gimnaziu
Cerc de lectură - gimnaziu
Atestate, examene lingvistice DELF
„Jurnalist pentru o zi”
Decernare diplome DSD
Sesiune de Comunicări „Matematica, componentă esenţială a culturii”, în cadrul Concursului Interjudeţean de Matematică „Gheorghe Lazăr”
Educația pentru sănătate - activități în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Sibiu și ISJ Sibiu
Vizite ale elevilor din școlile de gimnaziu din Sibiu
Oferte educaționale - Programe de studii în străinătate
Întâlniri ale foștilor elevi CNGL
Pregătirea elevilor pentru studiu în străinătate
Diseminarea activităților
Prezentare de oferte educaționale
Management educaţional - implicarea părinţilor şi comunităţii locale în procesul decizional
Laboratorul de idei. Revista elevilor de gimnaziu din Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, nr. 10-11
Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu serbează Ziua științei și a tehnologiei prin mese rotunde, concursuri și prezentare de proiecte ingenioase
Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” comemorează 20 de ani de la moartea lui Emil Cioran (fost elev al școlii noastre) prin concursuri, expoziții, conferințe și prezentare de filme documentare
Activități desfășurate în cadrul Concursului național de creații literare Biblioteca: fereastră deschisă spre nenumărate vieți
Spectacole – lectură oferite de actorii Teatrului Radu Stanca din Sibiu, întâlniri cu autori și prezentări de carte
CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE CHINEZĂ – învățăm despre cultura asiatică cu ajutorul reprezentanților Institutului Confucius
Întâlniri cu oameni de cultură, campanie de donații în cadrul Proiectului Educațional Internațional „Viața la pozitiv", ediția a V-a
Rezultate obținute la olimpiade, concursuri, proiecte, 2016
Rezultate obținute la olimpiade, concursuri, proiecte, 2015
Rezultate obținute la olimpiade, concursuri, proiecte, 2014
Proiect de cercetare documentare
Proiect de cercetare documentare
YES – „Young European Scribes”
CHRISTMAS TRUCE - (Armistiţiul de Crăciun în 1914)
Activități de voluntariat/spirit civic
Concurs de proiecte educaționale STEAM
Premiere/diseminare. Proiect „Biblioteca – fereastră deschisă spre nenumărate vieți”, inițiat de CCD Satu Mare
Proiect - educația pentru sănătate
Proiect naţional - JOC DE STRATEGIE: „Fără tineret nu se poate face statul”
Concurs de proiecte - Programul de granturi de carte „Books 4 Youth” organizat de Fundația Mereu Aproape
Educația pentru sănătate - Proiect educațional „Crosul inimii”, ediţia a VII-a
Festivalul-concurs „CDIdei în cărţi”, ediția a II-a (etapa regională)
Voluntariat - campanii de donații
Concurs Interdisciplinar Mate-Bio-Fizică
Concurs de oratorie „Public Speaking”
Concurs de creativitate în limba engleză. Rezultate etapa județeană.
Concursuri școlare. Educația pentru sănătate
Activități de consiliere şi orientare
Proiect interdisciplinar „Află totul despre mastodonţi”
Realizare de proiecte școlare/articole revistă
Decernare diplome DSD
Competiția de ȘAH, 2015
Concurs de Lectură şi Dezbatere pentru Şcolile DSD
Realizare de proiecte în colaborare cu comunitatea locală
Prezentare de oferte educaționale ale universităților din România
Întâlniri ale elevilor din anii terminali cu profesori universitari din Anglia, Olanda și Germania.
Informare și consiliere educațională pentru studiul în străinătate
Ateliere desfășurate în cadrul proiectul „Educația pentru sănătate”. Parteneri: Facultatea de Medicină „Victor Papilian” Sibiu, SMURD și Spitalul Județean Sibiu.
Direcţia Naţională Anticorupţie - campanie de informare și educație civică
Întâlniri ale Consiliului de Părinți
Activitate extrașcolară organizată de Consiliul Judeţean al Elevilor
Prezentare piesă de teatru - „Un fel de Cenuşăreasa”
Diseminare concursuri și proiecte internaționale
Tradiții și obiceiuri. Spectacol de Crăciun
Sesiune de comunicări
Ce înseamnă să fii un profesionist în lumea artei- întâlnire cu regizorul Radu Nica.
Întâlniri cu autori/editori - Mariana Şipoş, Valentin Ajder - Editura Eikon, Cluj Napoca
Concursul dintre liceele sibiene - „Ne ţinem de carte”
Ateliere de lucru organizate în colaborare cu Asociaţia de prietenie Ille et Vilaine, Sibiu. Concursul regional „Le français au quotidien”
Întâlniri cu scriitori. Lansare de carte.
Orientare și consiliere profesională - studiu în străinătate
Întâlniri culturale
„Spectacol-lectură”- elevii noștri pătrund în universul artelor spectacolului însoțiți de îndrăgiții actori sibieni Renate Müller-Nica și Emil Cătălin Neghină.
Expoziție-concurs de creație plastică, ediţia a VII-a a
Echanges autour de la Premiere Guerre Mondiale
Pinocchio’s Pursuits (Căutările lui Pinnochio)
„Noi suntem Europa”
„London Olympics”
Limba și literatura engleză, clasa a XII-a E
„Un viitor mai curat”
„Scrisoare către țara mea”
„ROEDUSEIS-NET”
„Lăzăriştii. Elev înainte de 1989”
„Pe urmele lui Franz Binder”
„Dăruind vei dobândi”
Cupa "1 DECEMBRIE" la ŞAH, ediția a XI-a
„Public Speaking Competition” (Life is the most difficult exam)
„Cartea pop-up”
„Paradigma von Neumann”
„Livada cu povești”
Activități de formare continuă
Studii în străinătate – elevi de liceu
Examenele de competențe lingvistice
„Cărțișor de mărțișor”
„Programul YouthBank”, 2014
„Prevenirea accidentelor rutiere”
Universitatea Princeton, New Jersey, USA
Promoția 1962
Serviciul AUDIT, Primăria Sibiu
Grad didactic I- prof. Raluca Filip
Fundația PAEM ALBA
Proiectul „Înţelege Europa”
Academia de Studii Economice, București
Proiectul „Arca lui Goga”
„Colorează-ţi viaţa altfel... fără droguri”
„Zilele școlii”, 2014
„SHILLUK. Scrisoare despre Franz Binder. Letter about Franz Binder”
Prezentare de carte - Paula Romanescu, 2014
„NOAPTEA SMART A BIBLIOTECII ULBS”
”Le francais au quotidien” – cultură şi civilizaţie franceză
„Laboratorul de idei”, 2014
„Poeme pentru păsări şi extratereştri”
„PLATO”
„SPOTLIGHTS FOR TOLERANCE” 2011-2013
Proiect educaţional „Viza Media - un visa pour les multimedias”
Proiect educaţional „Unitate în diversitate”
Campania “Şcoala care dăruieşte”
Rețeaua Seismică Educațională din România „Proiect SEIS”
Proiect „CopiLectura. Texte şi contexte”
„Prin drumeție mai aproape de natură”, 2013
Proiect interdisciplinar “MaST Networking, calitate în dezvoltarea competențelor cheie de matematică, științe și tehnologii”.
„Le français au quotidien” - Animații despre civilizația și cultura franceză
„Campania TU EȘTI VIAȚA”, 2013
„A fi cetățean al Europei”
Școala Altfel, 2013
Școala Altfel, 2013
Cupa „1 Decembrie” la ȘAH, ediția a XIX-a
Întâlniri cu reprezentanţi ai Asociaţiei Revoluţionarilor din Sibiu
„Public Speaking Competition”, 2013
„Promovarea lecturii – Recomandă cititorilor”. Pregătirea materialelor pentru reviste
„Peisaje în versuri și culoare”
Practică studenți Masterat profesori documentariști
„Comunicare interumană – limbajul verbal/nonverbal”
„Despre prietenie”
„Olimpiada Națională de Lingvistică”
„Joc de rol – Personalități istorice românești”
„Dacă e Joi, atunci e PAUZA... cu LECTURĂ!”
„De la lectură la teatru”
„Atelierul de ˂phoezie> experimentală”
„Emil Racoviţă”, 2013
„Tu dai direcția, Sibiul te urmează”
„European University Viadrina” Frankfurt
„Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca” 2013
„Asociaţia INTEGRAL education without borders”
Promoția 1977
Promoția 1960
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Sibiu
„Fulbright Educational”
„Caravana Carierei”
Concurs „Emil Racoviţă”
„Ziua Europeană a Limbilor Străine”
„Spiru Haret – matematician, astronom, pedagog, reformator al învăţământului românesc”
„Matematica şi aplicaţiile ei în diferite domenii”
„Nocturna bibliotecilor”
„Libraria Cărturești”
„Lyceum CNGL”, 2013
„Laboratorul de idei”, 2013
„Cetatea Lecturii”
„Prevenirea consumului de droguri. De la teorie la practică”
„Astra Film Festival 2012”
„Cultură și civilizație franceză”
„Think Quest, 2012”
„Spotlights for Tolerance”
„Leonardo da Vinci (EURO-IT)”
„Unitate în diversitate”
„Suflet de copil, suflet de bunic”, 2011-2012
Expediţia “Pronatura”, 2011
„Prin drumeție mai aproape de natură”, 2012
„Eu și copilul meu”
„Cursul pentru elevi FRED”
„Gheorghe Lazăr Junior”, 2011
„Campania TU EȘTI VIAȚA”, (2011-2013)
„Basmul popular în colecţiile CDI”
„A fi cetățean al Europei”
Cupa „1 Decembrie” la ȘAH, ediția 2011
„Public Speaking Competition”, 2012
Proiect „Egiptul Antic”
Program educațional „Școala Altfel, 2012”
„Olimpiada Națională, 2012”
„Dacă e Joi, atunci e PAUZA ...cu LECTURĂ!”
„Fascinanta lume a plantelor tehnice”
Arturo și Clementina
Limba și literatura română - gimnaziu
Limba și literatura română - liceu
„Evoluția vestimentației în Țările Române”
„Concurs de orientare în CDI”
„Cercul de lectură”, 2012
campanii de donații
„Călătorie în lumea cărților”
Competențe lingvistice BAC
„De vorbă cu șopron” de Dan Lungu
„Munţii Apuseni”
Săptămâna Școala Altfel
Proiect
Tabere internaţionale organizate de Rotary
Schimburi internaţionale de elevi, 2012
„Suport Vital de Bază”
„O viaţă poate depinde de tine”, 2012
Vizite ale elevilor din școlile gimnaziale, Sibiu
Facultatea de Fizică, Universitatea din București
Prezentare, comunicare
Comunicare, pregătire proiecte
Promoția 1960
Institutul Cultural Francez
Clasa a XII –a A
„Educația pentru informație”
„Despre tine, pentru viitorul tău”
„Contabili școlari”
„Captivi în libertate”
„Asociația PRO VITA”
„Asociaţia HAKES România”, 2012
Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni
„Alcoolul nu te face mare”
„Zilele școlii, 2012”
Uniunii Scriitorilor din România
„Au pays des Loufoques”
Dialog cu Ioan Albescu, Alexandru Mironov și Cristian Român
„Editura Longman”
„Noaptea Bibliotecilor”
„Librăria Cărturești” Cluj Napoca
„O mască râde, alta plânge”
„Emil Cioran – omul fragmentelor”
„Prietenii lui Hristos”, 2012
„School Libraries Across Europe” (Biblioteci Școlare în Europa) 2009 - 2011
„ThinkQuest 2011”
Parteneriat ”Suflet de copil – suflet de bunic”
“Arhimede – fascinația echilibrului și mișcării”
Expediția „Pronatura”
„English Speaking Union”, 2011
„Legătura matematicii cu viața”
„Prin drumeție mai aproape de natură”
Diplomele DELF/DALF
pregătire pentru olimpiade naționale
„Laptele școlar în viața ta”
„Revoluţia Română, decembrie 1989”
SCRABBLIADA
Cupa „1 Decembrie” la ȘAH
Campania „Avem Dreptul la un Mediu Curat”
Violenţa nu este o soluţie!
„Sisteme educaționale, motivația elevilor, alegerea carierei”
Concurs “Cu viața mea apăr viața”
Oferte educaționale
Promoția 1946
Promoția 1943
Tehnici de acordare a primului ajutor
„Igiena orală”
„Oferta educațională a CNGL”
„CDI-online”
Campanie Naţională Pentru Depistarea Scoliozei Pentru o lume fără droguri
Prezentări A.N.P.C.D.E.F.P. - programe, proiecte educaționale de formare profesională
Spectacol. Târg de Crăciun
„Humanitas vine în școala ta!”
„Porțile deschise. 2011”
„Paula Romanescu, 2011”
„De la poezie la teatru”
Cenaclul „Zona Nouă”. Lansare de carte
„Emil Cioran – 100 de ani de la naștere”
Concurs „Iustin Panța”
„Prietenii lui Hristos”
Corul școlii „Aequo Animo”
„Atelierul micului actor”
„Spiritul lui Mark Twain”
„A fi cetățean al Europei”
Prima revistă a CDI
Realizare și prezentare de proiecte
Catedra de matematică
Formare/perfecționare cadre didactice - activități didactice în CDI
Formare/perfecționare bibliotecari școlari
„Masterat Profesori Documentariști”
Concurs de ŞAH, Concurs „Comunicare. Ortografie. Ro”, Examene DELF, Concurs de Scrabble, English Speaking Union
Competiţia Naţională Tinkquest Ediţia a III-a
Parteneriat școlar Sibiu-Brașov
Proiect transdisciplinar
Parteneriat antidrog
Parteneriat GNGL – Muzeul Naţional Brukenthal
„Orientare școlară”
Fundaţia YOUTH FOR UNDERSTANDING
Vizite/ prezentări ale profesorilor universitari din diferite centre universitare:
comunicare
În cadrul Parteneriatului antidrog „Informare, sensibilizare, HIV Sida”
Consiliere și orientare în cariera profesională
Educaţia pentru sănătate
“Orientare în carieră” şi “Multiculturalitate”
Proiect „Cassini – Astronom”
„Zilele școlii”
Dialog cu criticul literar Dan C. Mihăilescu
Concurs - Împrumută o carte
Teatru
„Noaprea lui Yuri”
YELLOW - Young European Illustrators of Knowledge
„Vivre le français en ligne à l'ecole”(VIRFALIE),
SLAE - ”School Libraries Across Europe”.
„Cooperation across borders”
Parteneriat România /Germania – PASCH
Parteneriat România /Italia
“KULTURWEIT”
„ Kraspek și Omul cu Pietroiul”
“Dix mots, dix phothos ... une histoire”
Activitate de comunicare
Proiecte internaționale
Activități culturale
Activități pedagogice
Activități de comunicare